Produse apicole
Mierea şi produsele apicole am preferat dintotdeauna să le cumpăr direct de la micii producători, şi nu de la intermediari. Şi pentru că zilele trecute am avut drum prin Râmnicu Vâlcea, mi-am găsit timp şi am poposit şi la Cozia unde, ca de fiecare dată, apicultorii locali erau la datorie.
Am ales de data asta trei produse:
Energin Concentrat:
Supliment alimentar indicat pentru creşterea randamentului intelectual, împotriva surmenajului, anemiei, disfuncţiilor sexuale, impotenţei, sterilităţii, insuficienţei cerebrale, aterosclerozei, tulburărilor intestinale, bolii Parkinson, bolilor de inimă, tulburărilor circulatorii şi ca adjuvant în reglarea sistemului nervos şi cardiovascular.
Am apreciat eticheta produsului: deşi design-ul este sărăcăcios, este mai bogată decât a multor produse pentru marketingul cărora firme mari investesc sume exorbitante.
Mierea, îmbogățită cu lăptişor de matcă, apilarnil şi polen, a fost excelentă la gust.
Am stat de vorbă şi cu producătorul: un om simplu, ieşit să mai vândă câte ceva din producţia proprie. Era uşor amărât: sezonul acesta, albinelor nu le-a priit deloc. Cât a fost salcâmul în floare, din cauza ploilor şi a frigului, albinele nu au prea ieşit: doar 500 kg de miere de salcâm a scos de pe urma a 500 de stupi…
Dacă aveţi drum prin zonă, nu-l ocoliţi: se bucură să schimbe o vorbă chiar şi cu cei care nu cumpără. 🙂
Cocktail apicol de imunitate pentru bărbaţi:
Cocktail-ul apicol aduce un mare ajutor organismului atât de solicitat de oboseală, stres, alimentație nesănătoasă, poluare. Cocktailul pentru bărbați conţine miere polifloră, polen crud – congelat, tinctură de propolis şi apilarnil.
Gustul este delicios, iar proprietăţile acestuia sunt evidente dacă apreciem bogăția mare de elemente nutritive şi terapeutice ale componentelor.
Producătorul întreţine şi două pagini de internet (apilife.ro şi apicole.eu) şi, pentru a compensa lipsa indicaţiilor şi contraindicaţiilor de pe etichetă, furnizează o descriere detaliată a acestuia pe site.
Reprezentantul la standul stradal, deşi uşor plictisit şi fără chef de vorbă, cunoaşte bine produsele şi, dacă ştii cum să discuţi, e o bogată sursă de informaţii.
Reţeta MT:
Este o reţetă proprie a apicultorului respectiv, despre care a povestit cu atât de multă pasiune doamna care vindea la stand, că pur şi simplu nu te puteai abţine de la a cumpăra! 🙂
Şi nu, nu sunt genul de cumpărător care se încrede în reclame.
Deşi eticheta este cea mai sărăcăcioasă, produsul este delicios; iar ingredientele (miere de salcâm, polen, propolis, lăptişor de matcă) sunt cunoscute oricui are de a face cu produsele apicole.
Notă:
Doresc să precizez în încheiere că nu am niciun fel de relaţie cu niciunul dintre producătorii de mai sus, nici personală, nici financiară.
Citeşte şi:
Pentru mai multe informaţii despre produse apicole, recomand o lucrare deosebită publicată online: „Biomedicină prin apiterapie„, de Prof. Vasile Andrițoiu şi Dr. Călin Vasile Andrițoiu.
Nu îi cunosc: am dat peste lucrarea dumnealor când îmi făceam documentarea pentru emisiunea dedicată apifitoterapiei, la care am avut ca invitat pe dr. Ştefan Stângaciu.
Daniela Nicoleta Crisan
on06/05/2015 at 8:44 pm says:
Unde mai putem gasi producatori de miere directi in Bucuresti? Sau asteptam sa se faca mierea?
Dr. Razvan Ioan Trascu
on07/05/2015 at 4:51 am says:
Nu pot sa va ajut: eu mierea mi-o cumpăr direct de la stup prin rude, sau de la producătorii respectivi (merg frecvent la Rm Vîlcea): marfa respectiva este cumpărată în fața mănăstirii Cozia.
Daniela Nicoleta Crisan
on07/05/2015 at 5:29 am says:
Asa revad si eu Cozia ?
Diac Maria
on05/09/2015 at 2:09 pm says:
Multumim. Si d-voastra sunteti convingator.