Ce este caloria? Bat-o vina!

Mai în glumă, mai în serios, am dat peste o glumă care m-a inspirat să scriu articolul de azi: „Ce este caloria? Păi e duşmanul minuscul care se furisează în şifonier şi micşorează hainele!”. Aşa să fie? Hai să vedem!

calorii banc

Caloriile sunt de fapt unităţi de măsură: energia care este stocată într-o substanţă.

Deşi tindem să asociem caloriile cu mâncarea, caloriile nu se referă numai la mâncare.

Ca să dau un exemplu, caloriile din 217 Big Mac-uri sunt suficiente pentru a propulsa o maşină 35km (de asta spuneam că aportul lor este enorm!).

 

Definiţia caloriei

Caloria este cantitatea de energie (căldură) necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu un grad Celsius. 1 cal = 4,18 jouli, peste tot în fizică.

 

Doar atât? E simplu!

Te contrazic: caloria de pe eticheta alimentelor, caloriile estimate ca arderi şi toate caloriile de care e vorba când vorbim de diete sunt de fapt kilocaloriile din fizică: abreviate uneori Cal (cu majusculă), folosite alteori corect ca abreviere (kcal), dar de cele mai multe ori confundate, caloriile din dietetică/nutriţie sunt de fapt 1000 de calorii „de la fizică”, din alea din definiţie (1 Cal din dietă = 1000 x 4,18 jouli).

Deci, dacă arzi 100 de calorii la sală, sunt de fapt 100 x 1000 x 4,18 jouli, da?

 

De ce calorii?

Calorii echilibru

Echilibrul energetic: aport vs. consum de calorii

Pentru menţinerea greutăţii trebuie să fie un echilibru între energia care este adusă din exterior şi cea care este consumată.

Aportul de energie este dat de ceea ce mâncăm: glucide (carbohidraţi), lipide (grăsimi) şi proteine.

  • 1g proteine = 4 calorii (kcal)
  • 1g carbohidraţi = 4 calorii (kcal)
  • 1g grăsime = 9 calorii (kcal)
  • 1g alcool = 7 calorii (kcal)
  • 1g fibre = 2 calorii (kcal)

Nu trebuie, însă, uitat că alimentaţia înseamnă nu doar calorii, ci şi nutrienţi (vitamine, minerale, antioxidanţi şamd.)

Astfel, ca un banal exemplu, dieta bogată în proteine dă mai devreme şi pentru mai mult timp senzaţia de saţietate; motiv pentru care, la aceleaşi calorii, contează (1) densitatea de nutrienţi (aportul crescut de proteine creşte efectul termic al alimentelor), ci şi (2) calitatea alimentului (sau, altfel spus, saţietatea diferă pentru acelaşi număr de calorii) (¹,²).

Arderile (consumul energetic) reprezintă, la rândul lor, suma dintre metabolismul bazal (consumul de energie care apare fără să mişti un deget, necesar pentru bătăile inimii, respiraţie şamd), arderile datorate sportului (activităţii fizice) şi, zic unii, efectul termic al alimentelor (arderile ocazionate de procesarea alimentelor, transportul nutrienţilor şi depozitarea acestora).

20px_CitesteSi

 

Păstrarea greutăţii înseamnă un echilibru între cele două; aportul crescut de energie duce la depuneri (şi rezervorul favorit pentru energie este, în lipsa mişcării, grăsimea) iar consumul crescut (mişcarea) duce, dacă se menţine aportul alimentar constant, la scăderea rezervelor (slăbire).

20px_CitesteSi

 

Echilibrul din organism este menţinut dacă indicele de masă corporală este normal şi procentul de grăsime corporală este în limite rezonabile. Desigur, există şi alţi parametri (indicele talie-şold, raportul talie-înălţime) – despre care am vorbit deja.

 

Cum ne raportăm la calorie?

calorii consum

Dacă analizezi infograficul de mai sus, nu o să îţi placă prea mult ce vezi: e uşor să bagi în tine calorii, dar e ceva mai greu să le arzi.

Gândeşte-te, aşadar, mai atent la „prostiile” pe care le serveşti şi la efectul lor asupra organismului tău!

Răzvan

Medic de familie. Ecografist. Realizator TV. Speaker. Blogger.
Am si eu niște păreri personale si vreau să le împart cu tine, dar am niste conditii: citeste-le, te rog! Dupa care, hai sa discutam: civilizat, te rog!
Verifica lista de servicii si, daca te pot ajuta, contacteaza-ma!

Curriculum vitae - Servicii - Contact

Toate articolele - pagina mea

Retele sociale:
TwitterFacebookLinkedInGoogle PlusYouTube

23 comentarii despre “Ce este caloria? Bat-o vina!

Comentează articolul: