Cum construiești o lume mai bună?

De multe ori când vreau să clădesc o lume mai bună sunt întâmpinat cu blazare. Cu negativism. Cu critici.

„Ești un Don Quijote!”, „Ești utopic!”, „Te-ai țicnit!” sunt între răspunsurile cele mai frecvente.

O lume mai bună începe cu un zâmbet!

O lume mai bună începe cu un zâmbet!

Cândva, de mult, am uitat când și unde, am găsit niște mesaje care mi-au rămas în minte, și pe care ți le voi împărtăși mai jos. Parafrazez, desigur: am deja o vârstă, încep să uit, e normal (sau nu!).

  • „Fii tu însuți (însăți) schimbarea pe care îți dorești să o vezi la ceilalți!” (atribuită, pare-mi-se, lui Mahatma Ghandi)

  • „Viața înseamnă ceea ce ți se întâmplă în timp ce tu ești ocupat(ă) să îți faci (alte) planuri” (e dintr-un film, am uitat care, dar are un istoric drăgut, expresia);

  • „Astăzi e prima zi dintre zilele care ți-au mai rămas de trăit” (e dintr-un cântec, Timo Maas parcă, dar original atribuită altcuiva).

Filozofie ieftină, lejeră, de citit și șuetă la o cafea, ar zice unii.
Dar concret? Concret? Ce am făcut ieri eu, Răzvan, concret, pentru o lume mai bună?

  • M-am trezit. Vesel, cu poftă de viață, și am zâmbit.
    Mi-am zâmbit mie și am zâmbit celor din jur (se pune și pe Whatsapp / Telegram / Facebook). 🙂
  • Am urat o zi frumoasa cuiva drag mie.
    Cuiva care începea ziua și avea nevoie de un zâmbet și o glumă.
  • Am făcut câteva exerciții de înviorare.
    Pentru că, dacă predic chestii, le și respect, nu? Îmi respect propriile sfaturi…..
  • Am mâncat micul dejun. Vezi mai sus (dar şi în link – săr’na!) motivele… 🙂
  • Am făcut duș, mizând pe faptul că vecinul din autobuz va fi șocat de mirosul de săpun și parfum și va face și el duș dimineața următoare – pentru ca obiceiurile proaste sunt molipsitoare, nu? 🙂
    (PS: în ritualul de duș includ și spălatul pe dinți, da? Ca să fie clar!)
  • Am plecat spre muncă. Deși (zău dacă știu de ce sau cum) aveam iniţial doar o singură programare.
    Da, puteam suna și reprograma – dar programul făcut de „celălalt” e la fel de important ca și al meu, nu?
  • Am așteptat pe trotuar sa se facă verde. Pentru pietoni.
    Înțelegi ce vreau să zic, nu? (^_-)
  • Am plecat spre cabinet cu autobuzul.
    Da, autobuzul: 311 mă ia din fața blocului și mă lasă aproape de muncă. Nu mă crezi?
    Când scriam (pe mobil) ideile pentru acest post (da, scriu chiar şi în autobuz / metrou) m-am întâlnit cu o doamnă consultată cândva pasager:
    „Bună dimineața! Vai, dom’ doctor, dvs. mergeți cu autobuzul?”
    „Desigur, doamnă, doar nu îmi pierd astfel titlul nobiliar, nu?”
  • Am lăsat pe mai toată lumea să stea jos în autobuz. Că deh, sunt tânăr… 🙂
    Asta după ce am refuzat să mă înghesui în primul autobuz: oricum nu aș fi încăput decât dând din coate – și asta nu e civilizat, nu?
  • Sunt punctual. Asta denotă că respect pe ceilalți, nu? Și că mă respect pe mine…
  • Am consultat pe doamna X, care a venit la clinică fără programare.
    „Răzvan, a venit doamna X să verifice dacă au ieșit rezultatele. Să te aștepte pentru interpretare, sau să te sune pentru programare?” – întreabă colega din secretariat.
    „Dacă nu o deranjează să aștepte jumătate de oră, o văd cu drag”.
    Ah, și care nu este nici măcar pacienta mea – dar căreia am fost singurul medic care i-a explicat niște chestii la o ecografie, și singurul în opinia căruia avea pe moment încredere. Și nu, nu i-am cerut bani pe consultaţie doar pentru a-i repeta că analizele i-au ieșit bine (deși a văzut și singură asta în buletinul de analize).
  • Am consultat apoi şi pe B, o tânără don’şoară foarte frumoasă de 12 ani, ai cărei părinţi erau îngrijoraţi şi veniseră neprogramaţi; nici don’şoara nu mi-era pacientă – dar na, nu dau faliment de la (încă) un consult fără plată, nu?
  • Salut doamnele din jur. Primul. Că deh, sunt bărbat. Și cică așa e politicos. Salut primul „până și” (zic unii) pe doamna care face curățenie („femeia de servici”, cum îi spun aceiași unii „de sus”). Da, dincolo de faptul că eu sunt doctor (adică, vezi-Doamne, om important, nu glumă!), dumneaei e mamă, și are o familie, și muncește din greu ca să fie cabinetul meu curat. Da, ăla care îți place ție. Și, întotdeauna, îmi deschide geamul să se primenească aerul. Și șterge biroul cu ceva plăcut parfumat, ca să miroasă „a curat”. Și îmi zâmbește. Și îmi udă florile, când uit eu sau sunt plecat.
    „Săr’na, doamnă„!
  • Îmi fac treaba. Bine, corect, conștiincios.
    Chiar dacă nu îmi ajung veniturile.
    Chiar dacă celălalt e nepoliticos.
    Cât timp am visat să fiu medic, cât timp apar la cabinet, e de datoria mea să îmi asum frustrările personale și să nu le proiectez („vărs”) deasupra ta, pacientul (sau colegul) meu.
  • Când (dacă) răbufnesc și eu (sunt doar un om, şi eu, nu?) îmi cer scuze.
    Da, știai? Se pare că pe lista chestiilor care sunt cel mai dificil de zis sunt „îmi pare rău / îmi cer scuze / am greșit” și „te iubesc”.
    Dubios, nu?
  • Am mers şi la al doilea job.
    Nu pentru că sunt avid după bani, ci pentru că asta îmi permite să nu bag mâna în buzunarul tău, al pacientului, cerșind șpagă.
    Pentru că nu sunt un șpăgar!
  • Am ajuns acasă și mi-am pregătit niște conserve de iarnă: gem și peltea de gutui.
    Nu pentru că sunt zgârcit, nici pentru că nu aș găsi în comerț, ci doar pentru că vreau ca în gemul meu de gutui să știu exact ce am pus.
    (PS: Din cel făcut acum doi ani încă mai am un borcan de peltea și unul de gem deci… clar nu fac excese!)

Tu, cititorule, ce ai făcut azi pentru ca să avem o lume mai bună?

Răzvan

Medic de familie. Ecografist. Realizator TV. Speaker. Blogger.
Am si eu niște păreri personale si vreau să le împart cu tine, dar am niste conditii: citeste-le, te rog! Dupa care, hai sa discutam: civilizat, te rog!
Verifica lista de servicii si, daca te pot ajuta, contacteaza-ma!

Curriculum vitae - Servicii - Contact

Toate articolele - pagina mea

Retele sociale:
TwitterFacebookLinkedInGoogle PlusYouTube

22 comentarii despre “Cum construiești o lume mai bună?

Comentează articolul: